Sunetul interior -Tinitus
Conf. univ. dr.Alma Maniu Șef disciplină O.R.L Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca, Coordonatorul Programului Național de Tratament al Surdității prin Implant Cohlear, Cluj-Napoca
Miercuri 27noiembrie 2019. Ora 18.00
Tinitusul („tinnire“= a suna) se definește ca fiind percepția unui sunet în regiunea capului în absența unei surse externe de zgomot. Această senzație auditivă este mai frecventă decât se crede, studiile epidemiologice arătând că cel puțin 25% din populația Americii și a Europei este afectată în mod sporadic de acest fenomen. Deși în general această afecțiune este considerată ca fiind inofensivă, la 10-15% dintre persoane tinitusul este permanent și aproximativ 3-5 % din pacienți suferă de tinitus debilitant cu afectarea marcată a calității vieții, datorită apariției stărilor de anxietate, tulburări de somn, absenteism de la locul de muncă și chiar depresie. În ciuda diverselor terapii care s-au încercat de-a lungul timpului studiile statistice bazate pe evidențe și metaanaliză au dovedit că nu există un tratament unic curativ dovedit a fi eficient pentru tinnitus. Considerat mai degrabă un simptom decât o boală, tinitusul rămâne în continuare o ecuație cu multe necunoscute pentru lumea medicală, în ciuda cercetărilor multiple care încearcă sa-i deslușească etiopatogeneza cu scopul găsirii unei terapii adecvate. Deși inițial se credea ca tinitusul apare datorită defectului de funcționare a aparatului auditiv, acesta fiind deseori asociat cu hipoacuzia, cercetările recente în domeniul neurobiologiei demonstrează ca originea tinitusului este de fapt la nivel central, iar prezența acestuia denotă o alterare a mecanismelor de neuroplasticitate cerebrală și a conexiunilor interneuronale multiple. Prezentarea de față își propune să abordeze tinitusul din perspectiva otologiei către „hodologie“. Ultimul cuvânt provine din limba greacă – hodos - semnificând conexiune, fiind folosit actualmente în diferite contexte (în neuroștiință - la studiul interconexiunilor cerebrale „conectomics“; în psihologie este un termen care descrie conexiunile în viața unei persoane "life space" iar in filozofie se referă la studiul interconexiunilor de idei.
Departe de a fi considerat doar o boală de ureche, tinitusul este un simptom frecvent pentru alte patologii asociate și apare în cele mai multe cazuri datorită aranjamentelor defectuoase ale rețelelor neuronale și ale interconexiunilor căilor auditive cu alte structuri de la nivel cerebral cum ar fi talamusul, sistemul limbic sau căile somato-senzoriale. Privit din acest punct de vedere, al conexiunilor, tratamentul tinitusului la ora actuală necesită o abordare multidisciplinară și cooperare între multiple specialități otologia, medicina internă, neurologia, psihiatria și psihologia. Prezentare a de față iși dorește de a sublinia modalitatea modernă de abordare a pacientului cu tinnitus bazată pe progresele realizate în cunoașterea principalelor mecanisme declanșatoare (audiologic, somato-senzorial, psihologic sau mixt). Invităm specialiștii în domeniu să-și împărtășească experiența sau cunoștințele în acest domeniu. Și nu în ultimul rând invităm specialiștii în domeniul filosofiei să comenteze și să discute pe tema conexiunilor de idei în privința colaborării simțurilor.
Impactul colaborării defectuaoase dintre simțuri cu apariția trăirilor tragice este explicată și în filozofie. Simțurile se complectează, dar se și limitează. Colaborarea dintre ele se face în cadrul unor modele care pot fi învățate. În categoria asociațiilor perceptive învățate, pot intra și elemente care conduc la trăiri tragice. Dacă ceea ce transmite unul dintre ele nu se leagă cu modelul știut informația este clasată ca falsă, de domeniul patologicului: urechii ‟i se spune" ca are acufene, ochiului că are scotoame și așa mai departe. (Rotilă Viorel 2009, Tragicul în filozofia existențialistă franceză)
|